M-am intors in Bucuresti cu energie maxima si nostalgia toamnei in suflet.
Din tot griul Bucurestiului ma asteptam sa gasesc acasa numai “uscaciuni”. Insa nu a fost deloc asa. M-am indragostit pur si simplu de peisajele si culorile acestui weekend.
Imagini, sentimente, versuri, de abia astept sa le conturez si sa le impartasesc.
Se spune ca « nicaieri nu-i mai bine ca acasa ». Nu stiu altii cum simt dar mie imi explodeaza sufletul de multumirea pe care o simt atunci cand ajung acasa.
Bucurestenii ce nu stiu ce inseamna « ţara » imi spun in fata ca ma invidiaza pentru bucuria ca am unde ma retrage in linite si pace, unde natura pura e la ea acasa.
Cum sa nu ma bucur de florile mele, de tufanelele mele viu colorate, de ultimii trandafiri care parca stau suparati, cand de fapt rezista, desi zgribuliti, pentru a sfida timpul si gerul cu rosul lor aprins sau galbenul puternic. Cel putin galbiorul, e tare gelos pe tufanica de langa el ca-i mai colorata si impunatoare ca el.
Cum sa nu ma bucur de noul meu bradut ce-i mai verde ca oricare ! A rezistat cu stoicism desi ii venit din alta parte. Recunosc ca-i imprumutat de la fratii lui mult mai batrani ce vegheaza drumul catre Cabana Trei Brazi (nu pot sa nu aduc aminte de cantecul ce a facut istorie prin anii 60 fredonat de formatiaTrio Grigoriu).
Cum sa nu ma bucur de culorile vitei de vie ? O frunza nu seamana cu alta. Atatea marimi, atatea culori, iar covorul ce-l asterne pe pamant tare as vrea sa-l transpun intr-un tablou.
Salcia-i inca verde cu bratele in pamant, buxus-ul e gata sa infrunte covorul alb ce va sa vina, ici colo cate un fir de menta mai aduce aminte de miresmele verii, iar stejarul inca isi tine frunzele vopsite pe pozitie.
Toate fac parte din gradina sufletului meu si ma bucur de ele la fiecare vizita acasa. Si asta reprezinta o mica parte din « lucrurile simple » ce-mi fac viata mai frumoasa !
