Se afișează postările cu eticheta Intrebari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Intrebari. Afișați toate postările

Ce poţi tu sa aduci în viaţa mea?



Într-o scurtă conversaţie, un bărbat întreabă o femeie:

- Ce tip de bărbat cauţi?
Ea rămase un moment tăcută, îl privi în ochi şi îi zise: 
– Vrei să ştii într-adevăr?
El răspuse: 
- Da! 
Atunci ea începu: 
– Fiind femeie, sunt în poziţia de a-i cere bărbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Plătesc facturile, mă ocup de casă, merg la supermarket, fac cumpărături şi totul fără ajutorul unui bărbat… Îmi pun întrebarea: Ce poţi tu să aduci în viaţa mea? 

De vorba cu marea...



Nimic mai frumos 
decât să stai de vorbă 
cu marea. 
Începi să discuţi cu ea
nimicuri, 
să-i povesteşti întâmplări simple 
din viața ta, 
fără importanță, 
dar care ți-au rămas în minte 
ca și când 
ar fi putut însemna ele ceva, 
poate mai târziu, 
poate niciodată. 

Ea nu te oprește, 
te ascultă, 
ba chiar simți că te încurajează
să-i mărturiseşti, 
să i te mărturiseşti.

Tu ce lasi in urma ta?



M-a inspirat acest cântec, așa că voi transmite și eu mesajul mai departe. 
Nu suntem decât un instrument care trebuie să-și îndeplinească menirea în orchestra lumii, altfel va rugini ca orice instrument nefolosit
Cred că fiecare om își dorește să lase ceva în urmă. Unii se rezumă la copii și la bunuri materiale, dar de fapt ce se ascunde în dorința asta de a lăsa ceva în urmă?
500px / Photo "Behind you!" by André Landin

What I live for....

Life can push me down
Life can wrinkle my skin
Life can shadow my sun
Life can simply pass me by


That will never break my spirit 
I will stay optimistic
That's just how it has to be
Life is what I live for...



Cand e timpul potrivit ?


Se dă următoarea problemă: ai vrea un copil, dar n-ai cu cine, l-ai face, dar n-ai timp (şi poate spaţiu), ai renunţa la ambiţii imediate, dar mai amâni un pic. Se cere: introducerea urgentă a priorităţilor pe lista de valori a sufletului.

M-am surprins făcând un lucru rău. Mai mult ca sigur locul meu în Rai a devenit incert, cu mari şanse să fie iremediabil compromis: i-am dat prietenei mele un sfat periculos. Sau mai degrabă nesabuit. Ori imoral, aventuros, iresponsabil?... i-am spus răspicat: fă un copil, dă un sens şi valoare vieţii tale, scapă de obsesia cu grăsimea de pe burtă, uită de lucrurile superficiale şi rupe-te de cotidian.
Nu mai ai 25 de ani şi ai împlinit de ceva ani 30... Nu, nu e încă măritată, dacă asta vreţi să ma întrebaţi, are o relaţie corectă, însă. Nu, nu are o casă a ei. Stă cu chirie. Are însă cele mai avantajoase atuuri pe care multe din cele cu verighetă şi act de proprietate nu le au: job bine platit şi o mamă de cinci stele de profesie educatoare.
Putem jongla cu aceste bile albe la nesfârşit, putem folosi regula de trei simpla, putem crea scenarii şi planuri de viitor, rezultatul oricum o avantajează.
Haideţi să fim sincere: cât de important e un ajutor când ajungi acasă cu bebe de la maternitate? Când termini alăptatul şi habar nu ai cu ce să începi diversificarea, când te scurgi de oboseală dupa multe nopţi nedormite!?!
Sa fim înţelese, nu pentru toate femeile viaţa se deznoadă şi se prelinge ca un pârâiaş cristalin de munte. Pentru multe dintre noi soarta nu mai aduce nimic nou, cel puţin în perioada în care ticăitul ceasului ce numară ovulele sună ca o alarmă.
Admir până la lacrimi smerenia femeilor care-şi aşteaptă cuminţi ca viaţa să le aşeze acolo unde simt că le e locul, unde ştiu că ar fi trebuit să fie.
Fix că prietena mea: are vocaţia nevestei, chemarea maternităţii, toleranţa femeii care crede că ce-i al ei e pus deoparte... dar n-are perechea cu care să se aşeze liniştită la ale ei şi să uite de politici bugetare, deadline-uri, bârfe şi diete nesfârşite...
Pe o scară de la 1 la 10, cam cât de grav e păcatul să faci u copil cu un bărbat cu care nu eşti cununată nici în faţa preotului nici în faţa ofiţerului? Cât de tare se supară Divinitatea dacă îndrazneşti s-o iei pe drum singură cu un prunc în pântece sau în braţe?



Şi aici intervin două chestiuni importante: curajul tau şi ajutorul exterior. În fond, de tine depinde să poţi să-şi schimbi macazul atunci când a sosit trenul.
Metafora asta cu trenul ar fi trebuit să fie subtilă, dar e musai s-o spun pe şleau: copiii sanatoşi şi cu factor mic de risc se fac până-n 40 de ani, răbdarea şi tinereţea ta de proaspată mama o ai până-n 40 de ani, emoţiile şi senzaţiile fiecărui nou început au loc atunci când viaţa nu apucă să te zdruncine, adică până în 40 de ani...
Nu mai amâna, dacă eşti sănătoasă şi-ţi stă în puteri să faci un copil! Nu mai stabili veşnic alte prioritaţi în detrimentul maternităţii.
Puneţi-mi eticheta de old-fashioned freak, dar eu cred cu tărie că menirea noastră ca femei e să dăm naştere unor noi vieţi, aşa cum cred cu tot sufletul ca viaţa unui barbat e înzecit mai uşoară.

Convenţiile şi cutumele societaţii în care orbecăim se pare că nu ţin cont de numărul colosal de femei singure, nefericite, părăsite şi minţite josnic. Cu ce e mai presus de tine, mama singură ce eşti, vecina mea care-şi vede bărbatul cinci minute dimineaţa şi 10 seara, asta dacă se încăpăţânează să se joace cu telecomanda şi să nu adoarmă după miezul nopţii?
Gândeşte-te bine cât de mult îl mai poţi aştepta pe el să te ceară de nevastă, în definitiv în joc e soarta ta de om împlinit, nu a lui.
Daca amână şi tot găseşte scuze legate de bani, timp, proiecte, spaţiu locativ sau o veşnică şi rebelă copilarie, nu va fi niciodată pregatit să-ţi asume rolul serios de stâlp şi temelie pentru batrâneţi liniştite împreună. Iar egoismul are atâtea forme şi maşti, ca a ajuns să ne fie tot mai greu de depistat, ba începe sa fie contagios...


Drumul catre noi...


Ar trebui macar pentru un moment sa inchizi ochii si sa privesti atent in suflet…acolo vei observa o poarta…probabil inchisa de mult timp…este poarta viselor….tii minte unde ai pus cheia?


...risti ....!?



Razand,
Risti sa pari nebun.

Plangand,
Risti sa pari sentimental.

Intinzand o mana cuiva,
Risti sa te implici.

Aratandu-ti sentimentele,
Risti sa te arati pe tine insuti.

Vorbind in fata multimii despre ideile si visurile tale,
Risti sa pierzi....

Iubind,
Risti sa nu fii iubit la randul tau.

Traind,
Risti sa mori...

Sperand,
Risti sa disperi,

Incercand macar,
Risti sa dai gres...

Dar daca nu risti nimic
Nu faci nimic
Nu ai nimic
Nu esti nimic...

Am trait si n-am stiut ?



Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

Versuri scrise la intrarea în biserica
de la Sadinca, judeţul Sibiu

Daca as fi putut sa aleg...

Probabil ca n-as fi vrut sa fiu femeie… M-am intrebat adesea, intr-un exercitiu menit sa ma faca a ma intelege mai bine, ce sex mi-as fi ales daca as fi avut posibilitatea sa decid singura…



As fi dorit sa fiu tot femeie? Sau, poate, as fi preferat, mai degraba, sa fiu barbat?

Ca sa pot raspunde la o asemenea intrebare, mai intai incerc sa ma detasez pe de-a-ntregul de toate experientele mele de pana acum.
Si in clipa aceea in care izbutesc sa uit cine sunt, imi dau seama ca, daca as fi ales in ce tabara a umanitatii sa ma nasc, as fi preferat sa fiu barbat. Sa am sansa splendida de a ocroti femeile lumii si de a duce mai departe cavalerismul. Sa am si obligatia si dreptul de a iubi frumos si fidel, de a face dreptate, de a fi puternic si bun. Sa fiu un tata intelept pentru copiii mei si un sot bland si demn de respect pentru sotia mea. Sa salvez lumea de la teama. Sa am puterea de a conduce pamantul si, totusi, sa fiu multumit conducand doar destinul familiei mele.

Dar nimeni nu poate alege. Iar Dumnezeu randuieste totul, asa cum e mai bine.

Sunt femeie si ridic din umerii ingusti, stiind ca as fi vrut, cateodata, sa fiu barbat. Dar ce maretie mai demna, mai desavarsita mi-ar fi putut fi data prin destin decat aceea de a fi femeie, iubita si mama, copila si adulta, stapana si supusa, de buna voie si de buna seama…

Daca ati fi putut sa alegeti…?
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...