Namaste, romanul lui Sega este una dintre acele cărţi despre care mereu mai găsesc câte ceva de spus. Citind, pagină cu pagină, se năşteau tot felul de întrebări pe care mi-aş fi dorit să i le adresez autorului. Nu mă aşteptam să am ocazia. Dar Sega este unul dintre acei scriitori al căror dar pentru noi, cititorii, nu se rezumă la o carte, ci constă şi în atenţia pe care ne-o acordă printr-o permanentă disponibilitate de a comunica. Şi uite-aşa mi-am făcut curaj şi l-am rugat să îmi acorde un mic interviu, iar spre bucuria mea, a acceptat:
Ca să scriu Namaste, n-am folosit un condei fermecat, ci tastatura MacBook-ului meu. Dar se prea poate ca Apple să-și fi înzestrat produsele cu proprietăți magice, altfel nu-mi explic de ce îmi iubesc Mac-ul la fel de mult ca în prima zi. Magia se oprește, însă, aici. Cuvintele mele nu sunt vrăji care să transforme, ci lopățele cu care sap în deșert după apă… Trudind, probabil că am dat peste o fântână și Namaste a ajuns să nu mai fie doar povestea mea, ci a fiecărui însetat care traversează deșertul.
Când au o problemă, oamenii încearcă să amelioreze durerea, să trateze doar efectele, uitând că răul trebuie rupt de la rădăcină, cauza fiind cea care trebuie înlăturată. Care crezi că este în general cauza, sursa nefericirii oamenilor?
Oamenii nu au uitat faptul că răul trebuie stârpit de la rădăcină. Au uitat pur și simplu cum să ajungă acolo, la rădăcină. Rădăcina e îngropată sub straturi și straturi de minciuni frumos colorate, așa că drumul până acolo îi pune în dificultate până și pe cei mai determinați. O, cât de bine am învățat să îngropăm, să acoperim, cât de bine știm să ne ascundem, cât de sofisticați am devenit în a crea piste false și cât de puțin dispuși suntem să dezgropăm, să săpăm, să descoperim. Spun asta din propria mea experiență, nu de la înălțimea amvonului… Cauza? E frica de noi înșine, de ceea ce se ascunde sub sulemeneală. Intuim că o să pierdem totul dacă renunțăm la mască. Și intuiția e foarte bună. Chiar pierdem totul. Inevitabil. De aici frica. Nu e nimic de câștigat. Nefericirea vine din această falsă nevoie de a poseda. Suntem nefericiți când suntem deposedați sau nu posedăm încă. Și ne e frică să pierdem ceea ce posedăm. Izolați în coconul nostru întunecos, privim îngroziți cum se degradează lumea fără să putem accepta că degradarea ne privește și pe noi. Numai că acolo unde e degradare e și regenerare, dar e greu să vedem asta. Fericirea ne paște abia atunci când începem să renunțăm. Să dăm drumul. Să lăsăm… Dacă ți-aș spune că doar renunțănd ajungi în Rai, poate că vei începe să renunți pe loc, doar ca să-ți faci loc în Rai, să-ți cumperi o proprietate acolo din ce lași aici… Dacă ți-aș spune că Raiul e în tine, ai să începi să cauți febril doar-doar vei descoperi în inima ta o comoară… Raportându-ne în felul acesta confuz la câștig și la pierdere, vom rămâne prizonierii unei lumi a suferinței .
Citind Namaste, n-ai cum să treci cu vederea fascinaţia pentru femeia asiatică. De ce nu europeană, româncă?
Ține de gene… Să aibă oare asiaticele gene mai lungi? Lăsând gluma la o parte, e ceva extrem de subiectiv. Am încercat o explicație în carte. Și ai să râzi, dar coreencele – de pildă – sunt fascinate de europence; își fac operații estetice ca să aibă ochii mari, caucazieni. Mie însă îmi plac cele cu ochii înguști… Ține de gene, îți spun eu.
Căutarea ta, călătoriile, se vor opri aici, sau ai în plan şi alte locuri. De pildă, ce-ai zice de El Camino? E poate un pelerinaj mai puţin cunoscut în România, dar fără îndoială la fel de fascinant ca exerienţa din India.
Știu de El Camino. Mihaela Tatu, care m-a onorat cu participarea ei la lansarea de la Brașov a cărții mele, tocmai se întorsese de acolo. O experiență transformatoare, plină de învățături profunde, mi-a spus ea. Eu cred că orice călătorie te transformă și e plină de învățături profunde, dacă ești dispus să renunți, dacă ești dispus să te deschizi. Cea mai la îndemână călătorie e chiar propria ta viață. Ca să pricepi asta, e bine uneori să pleci hăt, departe.
Mă gândesc că odată întors în ţară, n-ai reluat vechea viaţă, ci ai început una nouă pentru că şi tu ai devenit alt om. Cât de multe obiceiuri deprinse în India le-ai păstrat? Ce schimbări ai făcut în alimentaţie, ce tehnici de meditaţie mai practici?
Viața mea arată cu totul altfel decât arăta acum patru ani, când am plecat în India. În fiecare zi sunt alt om, ceea de uneori mă descumpănește până și pe mine. Dar de ce să ne cramponăm? A murit vechiul Sega, trăiască noul Sega… Am renunțat la carne, dar nu și la meditație. Nu practic însă vreo meditație dinamică sau kundalini, ci una simplă, șezândă, zilnică, dimineața și seara, câte 20 de minute.
În afară de Osho, am observat că-l menţionezi şi pe Mircea Eliade. Cât de mult te-a influenţat acesta?
Pe Eliade l-a menționat doctorul Basera, nu eu. Eu doar m-am gânditla Maitreyi, într-un bordel din Mumbai… Dar influența lui e colosală, evident. Mi-e drag pentru toate scrierile lui și, pentru mine, el e românul călător numărul 1 în India.
Te întrebam de Eliade deoarece cuvintele tale ”Murdăria în India are o frumuseţe a ei. Eu n-am văzut-o ca morbidă, o văd ca premisa unei lumi noi, a unei vieţi noi.” sunt dovada clară că tu ai înţeles un aspect extrem de important referitor la libertate pe care acesta îl punctează în Incognito la Buchenwald: “este aceeaşi lumină ascunsă pretutindeni, în toate lucrurile, cât ar fi ele de urâte. În orice pată de igrasie pe un perete, în orice împroşcătură de noroi.”
Jur că eu n-am fumat nimic când am descris murdăria din India, însă al doilea citat mă pune pe gînduri: e cumva scris sub influența LSD-ului?
Ţi se pun o mulţime de întrebări, pe unele ai vrea să te faci că nu le-ai auzit, după altele aproape că tânjeşti. În calitate de scriitor, de călător şi căutător, ce întrebare îti doreşti să-ţi fi fost pusă, dar nu a formulat-o încă nimeni? Evident, aşteptăm şi răspunsul!
Nu tânjesc după o întrebare, ci după un răspuns. Pe care nu-l știu, evident.
Spuneai la un moment dat că scrisul e un fel de terapie. Le-ai recomanda tuturor să practice acest mijloc de purificare? Crezi că un text scris din nevoia de purgare se poate transforma cu uşurinţă într-unul cu valoare literară? Ce sfat le-ai da celor care vor să se apuce de scris?
Scrisul are, pe undeva, această valoare terapeutică. Scriind cu sinceritate, din toată inima, poți ajunge să te înțelegi mai bine. De aici însă și până la valoarea literară e cale lungă și nu ușoară… Sfatul pe care moș Sega îl dă celor care vor să se apuce de scris este să se apuce de scris. Și dacă nu se vor lăsa îmbătați de propriul cântec de sirenă, dacă vor ține ochii deschiși, vor vedea cât din scrisul lor oglindește un om care doarme și cât un om care s-a trezit.
De unde nevoia aceasta acută de a pleca undeva atunci când nu mai ştim cine suntem, de ce crezi că e nevoie de o călătorie în exterior când adevărul oricum nu-l putem găsi decât în interior?
Plecarea asta departe, în plin necunoscut, e una simbolică, inițiatică. O astfel de călătorie te duce, de fapt, aproape de tine însuți. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de ceea ce știm deja, cu atât avem șansa de a ne apropia mai tare de ceea ce e autentic în noi. Siddhartha a părăsit palatul într-o noapte. S-a întors Buddha, abia după șase ani. Călătoria începe într-o noapte întunecoasă. Când lăsăm palatul în urmă.
Cu siguranţă, mulţi dintre cititori îşi doresc acum să plece în India, dar din păcate nu oricine îşi permite. Totuşi, ce le-ai recomanda celor care vor să pornească în această călătorie de descoperire a sinelui, dar au posibilităţi reduse, de unde ar trebui începută această călătorie?
O călătorie de felul ăsta e pentru cei care “își permit”, nu pentru cei care “nu își permit”. Pentru cei care își permit, în primul rând, să renunțe. La canapeaua comodă, la job, la făgașul pe care au pornit în viață. Cine nu își permite, nu știe să renunțe. Ține cu dinții de puținul pe care-l are. Deci iată de unde trebuie începută călătoria. Chiar din inima ta. Nu din portofel.
Dacă te rugăm frumos frumos, ne spui ceva în exclusivitate despre următorul volumul? Cel cu care abia aşteptăm să ne delectăm !
Volumul 2 va apărea la vară. Mi-a fost imposibil să îl termin, având în vedere că de la lansarea primului volum la Bookfest, la data de 2 iunie, nu am mai avut liniște: lansări în țară, conferințe, interviuri, răspuns la sute de mesaje. O experiență cu totul nouă pemtru mine, de la care nu am vrut și nu am putut să mă sustrag… Pe scurt, volumul 2, adică romanul de aventuri în Nepal, va prezenta peripețiile lui Sega prin țara de la poalele munților Himalaya, de la cursul de Vipassana în izolare la locul nașterii lui Buddha și de acolo pe cărări de munte, în compania unui ghid dus cu pluta, după o tentativă eșuată de a pleca în Thailanda.
Articol scris de Elena Silvana Potocean
