In data de 15 ianuarie 1850, la Botosani, a venit pe lume Mihai Eminescu, poet, prozator și jurnalist roman, socotit de cititorii romani și de critica literara postuma drept cel mai mare poet pe care l-a avut vreodata natiunea romana.
Eminescu a fost activ in societatea politico-literara Junimea, și a lucrat ca redactor la “Timpul”, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul sau poem la varsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat in 3 februarie 1889 la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, poetul a murit in sanatoriul doctorului Sutu. In 17 iunie Eminescu a fost inmormantat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.
La zidirea Soarelui, se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu.
Suntem în cuvânt si-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu sa ne judece.
Mi-l fura, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Ma uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu stiam ca dor mi-era de dânsul,
Nu stiam ca doina mi-o furara
Cu stravechea si frumoasa T;ara- Eminescu.
Acum am si eu pe lume parte:
Pot îmbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu mapoate minte.
Bine ai venit în casa noastra,
Neamule, tu, floare mea albastra-Eminescu.
Suntem în cuvânt si-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu sa ne judece!
