Simone de Beauvoir a trăit într-o epocă nu departe de cea în care trăim noi. Cu toate acestea, diferenţele de mentalitate erau majore, ceea ce a făcut ca naşterea doamnei de Beauvoir să-şi pună puternic amprenta asupra luptei de emancipare a femeii.
Şi-a trasat în minte un ţel şi a luptat pentru el. Se naşte într-o familie burgheză şi este crescută şi educată în spiritul religios al catolicismului, dar în adolescenţă adoptă ateismul; îl întîlneşte pe Jean-Paul Sartre, deopotrivă un filozof francez, dar nu acceptă să se căsătorească devenind un pseudo-cuplu, poate şi din motivul că se priveşte drept o entitate autonomă şi nu anexă a bărbatului; renunţă la calitatea de mamă şi se axează pe obţinerea de rezultate profesionale; în anul 1970 este publicat eseul La Vieillesse, ce conţine o serie de reflectii asupra indiferenţei societăţii faţă de bătrâni.
Chiar şi asa, ea spune că femeia independentă uită să mai fie femeie adesea. Poate că reuşeşte să înfrângă prejudecăţi, poate că reuşeşte să clatine puternic gândirea umană pentru multe decenii de atunci încolo, dar în straduinţa ei de a depăşi condiţia femeii a ales o cale extremă, depăşind condiţia de a fi femeie.
