Mereu m-am întrebat până unde merge intimitatea dintre doi parteneri, intimitatea ce ţine de comportament, de limbajul abordat, de formulări de adresare. Unde e prea mult sau prea puţin respect sau unde e prea mult sau prea puţin formalism atunci când ne raportăm la relaţiile dintre doi iubiţi, soţi, amanţi...
Mă uitam când eram ceva mai mică la filmele preferate ale bunicii, filmele în care "el" era un domn din înalta societate, "ea" o domniţă şi amândoi foarte galanţi unul cu celălalt. Şi mă gândeam atunci că acela e respectul cu care întreţii o căsnicie, cu care ţii vie o iubire adevărată.
Apoi, am mai crescut şi am început să percep acel respect mai mult ca o normă de conduită care îi ţine departe pe cei implicaţi, care le aşează în faţă o barieră dincolo de care ei nu se mai cunosc. Un fel de relaţie profesională, în care fiecare pas este bine gândit dinainte.
Am ieşit din filmele aristocrate şi am revenit cu picioarele pe pământ unde am întâlnit tot felul de cupluri, care mai de care cu ciudăţeniile proprii: unii foarte distanţi şi politicoşi (aproape că îşi vorbeau cu dumneavoastră şi în momentele intime), alţii dezinvolţi, (aproape slobozi la gură, cu realităţi expuse prin expresii fără perdea), unii care oscilau şi cei a căror soartă tragică avea aproape în fiecare zi sfârşitul unei înjurături.
Intimitatea înseamnă libertate, iar libertatea este exprimarea după propria voinţă sau dorinţă, ceea ce se traduce cu lejeritate: fiecare se comportă aşa încât să fie autentic, să se simtă el, să se regăsească în persoana care îi este alături.
Doar că, rămâne întrebarea: unde libertatea ta începe să îi facă rău celuilalt? Cel mai probabil acolo unde celălalt nu mai poate permite, nu mai poate suporta. Dar acesta este un alt subiect...
În prezent, valul eliberator al democraţiei, progresul, deschiderea către alte orizonturi a cuprins vizibil şi relaţiile dintre oameni: am devenit mai degajaţi unii cu ceilalţi, parcă ne spunem lucruri în faţă cu mai multă uşurinţă, ne recunoaştem slăbiciunile, mai ales în relaţiile de iubire. Aceste relaţii nu mai sunt parteneriate între oameni care se potrivesc, sunt contopiri în acelaşi eu şi, atunci, toţi vrem să fim acceptaţi aşa cum suntem, osteniţi să mai jucăm roluri pretenţioase.
Doar că, în ciuda acestui aspect liniştitor, oamenii au o limită bine stabilită dinainte de sufletul lor, limita unde încep să se simtă jigniţi. Chiar acum câteva zile îmi explica o cunoştinţă că motivul, singurul motiv al despărţirii de iubitul ei era comprimat în toate cuvintele pe care acesta le spunea când era supărat. Un om bun, de altfel! Însă, nu îşi putea controla expresiile vulgare, jignitoare pe care ulterior le şi regreta.
Şi nu este o teoremă care îi blamează numai pe bărbaţi, sunt şi femei care se exteriorizează prin limbaj neadecvat sau prin comportament agresiv. Şi, (da!), ele iubesc şi sunt femei inteligente de cele mai multe ori!
Pentru că în viaţa de zi cu zi nu e acelaţi lucru cu "vorbeşte-i urât în pat!". În viaţa de zi cu zi ne vrem buni, ne vrem fericiţi, ne vrem respectaţi. Pentru că, chiar şi cei care sunt predispuşi spre relaţii bolnăvicioase, atraşi de vulgaritatea sexuală sau de o uşoară formă de agresivitate, ajung să sufere din pricina unor astfel de comportamente.
Bianca Dragomir - The ONE
