Se umplu pietele de cirese in timp ce sufletele noastre se lumineaza de nostalgie. La fiecare sfarsit de mai, ma pregatesc de intrarea in vara cum m-as pregati sa redevin copil. Si chiar daca stiu ca, o data cu toamna, imi voi regasi varstele trupului, pasesc spre cel mai drag anotimp al inimii mele cu inocenta de dinaintea primului sarut.
Amintirile mele cu ciresi dati in parg stau la loc sfant, printre amintirile cu petreceri de majorat, cu drumuri uimitoare facute intr-un autocar plin de eleve suave, cu poezii scrise pe ultima pagina a caietului de matematica. Gustul de cireasa coapta se amesteca, pe cerul gurii mele si pe cerul inalbit de stele lactee, cu gustul dorintei de a fi frumoasa, cu leganarea dansului asteptat si visat, cu imbratisarea a carei splendoare nu cutezam sa o gust pana la capat. Iar leganarea cireselor atarnate la urechi pastreaza si acum in ea chemarea unei mari iubiri, speranta pentru o nesfarsita, nepangarita poveste de dragoste, care avea, n-avea sa vina.
Visurile s-au spulberat, dar au ramas ciresele fiecarui an, sa ne aminteasca de vremuri in care eram mai liberi si mai neasupriti de spaime. Seva lor de vara indragostita, samburele lor de indrazneala si revolta ne obliga sa ramanem tineri si razvratiti in fata toamnelor, in fata caderilor de zapezi, de destin. E vremea cireselor si a marilor iubiri. Traim zile cu gust dulce de eternitate, de splendoare…
“Doamne, tineri mai eram
Cand fugeam din rai pe geam
Sa furam cirese-n san
Dintr-un colt de iad pagan.
Si muscand din carnea lor
Ne imbolnaveam de dor…” (George Tarnea- Fuga din Rai)
Cand fugeam din rai pe geam
Sa furam cirese-n san
Dintr-un colt de iad pagan.
Si muscand din carnea lor
Ne imbolnaveam de dor…” (George Tarnea- Fuga din Rai)
