Daca pe vremuri existau caste care nu iti ingaduiau sa te casatoresti cu un om care nu era de conditia ta sociala si materiala, in zilele noastre, desi nu e interzis, e la fel de putin recomadat sa iti legi destinul de al unui om alaturi de care vei avea de indurat saracia si umilinta traiului de azi pe maine.
“Sa fie frumos, sa fie bogat, sa aiba simtul umorului si sa fie tandru” sunt descrierile facute partenerului ideal de catre junele aflate in cautarea fericirii. Cu cat au masina mai scumpa si mai noua, cu atat mai dezirabili sunt tinerii vanati pentru casatorie. Iar daca sunt si cat de cat aratosi, devin partide care nu ar trebui ratate cu niciun chip.
Aud tot mai des si de cazuri ale unor domni putred de bogati care, in virtutea faptului ca ei sunt cei care aduc banii in casa si asigura bunastarea sotiei si a copiilor sai isi permit, din cand in cand, sa se mai si rataceasca de la drumul fidelitatii. Sotiile, insa, ii asteapta cuminti si-i iarta constiincios, poate pentru ca ii iubesc cu adevarat, iar dragostea veritabila este profund iertatoare, sau poate pentru ca nu mai vor sa revina la un trai in care sa poarte povara nesigurantei zilei de maine.
Care este, de fapt, relatia dintre bani si iubire? Cei instariti reusesc sa isi apere dragostea de pericolele lumii mai temeinic decat cei care sunt saraci si nu se au decat unul pe altul? Doi parteneri cu bani se vor iubi mai trainic si mai indelung decat doi soti care duc de la o luna la alta grijile platilor de facut?
Eu, una, nu cred in durabilitatea casatoriilor din interes, insa e foarte posibil sa ma insel. Privesc in jur si vad ca, uneori, atunci cand tu vrei bani de la viata, nu te mai deranjeaza atat de aprig sa vezi ca dragostea ta merge taras-grapis. Bucuriile contului din banca le suplinesc, cateodata, pe cele ale traiului in doi. Si, in vreme ce aceia care s-au iubit nebuneste candva ajung sa se desparta la fel de patimas cum s-au luat, cei reuniti intr-un cuplu pe baza unui interes comun au sanse mai mari sa reziste impreuna pana cand moartea (sau falimentul) ii va desparti.