FEMEIA: o evolutie


În ultimele decenii, vieţile noastre s-au schimbat incredibil de mult, de la aspiraţii la stil vestimentar, de la rolul de mamă la statutul social. De multe ori, mi se pare că evoluăm mai rapid şi mai organizat decât societatea însăşi.

În modă, în publicitate, în mediul de afaceri, printre bancheri sau acasă suntem din ce în ce mai motivate şi din ce în mai capabile să aducem în faţă o perspectivă feminină mereu în progres. Ne luptăm cu tradiţionalul şi ne cerem drepturile cu voce tare şi cu argumente pertinente. Cel puţin până la un punct...
Aceeaşi femeie este, în 2012, foarte diferită de ceea ce reprezenta ea acum 30 de ani şi nu pentru că au mai trecut câţiva ani peste chipul ei, ci pentru că îşi asumă cu tenacitate un rol din ce în ce mai independent şi mai activ.
În acest tumult al evoluţiei, parcă fiecare femeie lasă alteia şi alteia un bagaj emoţional şi mai staşnic, o lecţie în plus, un strop de autonomie şi de încredere în ceea ce înseamnă sexualitatea feminină. Fără să vrem să luăm locul bărbaţilor, am învăţat să dăm sens vocii noastre şi să fim noi – fiecare cu trăsăturile particulare, cu zâmbetul propriu, emanând modestie sau orgoliu, fără să supărăm pe nimeni ci doar încercând să trăim fiecare clipă fără să ne rămânem datoare nouă înşine.
Mobilitate socială
Călătoria spre modernitate nu a beneficiat de acelaşi interval istoric în toate zonele geografice, nu a avut aceeaşi viteză şi nici aceeaşi direcţie. Însă, undeva deasupra acestor coordonate, femeia s-a străduit, depăşindu-şi chiar propriile limite, în politică, în lumea socială sau strict în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilalţi.

Într-o lume a reformelor masculine, am scos capul din mulţime şi ne-am făcut simţită prezenţa.
Să ne amintim de celebrul caz de mobilitate socială ce o întruchipează pe Margaret Thatcher, un om politic care a decis, nu numai o dată, soarta ţării ei, o femeie care spunea "Investiţi. Jocurile de noroc nu vor scoate pe nimeni din sărăcie".
Un alt exemplu poate fi Prinţesa Diana, în rigida lume a monarhiei englezeşti şi efortul ei de a se implica în cât mai multe proiecte în timp ce îşi păstra feminitatea şi senzualitatea.
Din aproape aceeaşi perspectivă Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, poartă pe umeri o parte însemnată din imaginea soţului, jonglând cu mai multe roluri deodată.
Prin căsătorii, prin proiecte, în armată, prin intermediul copiilor, femeile au manifestat mereu un grad mare de adaptabilitate.

În 1985, un procent infim dintre femei mergeau la facultate, în zilele noastre peste 50% dintre femei sunt absolvente de studii superioare.

Cu cât trece timpul, avem mai multe femei manageri, mai multe femei jurnalişti, mai multe femei preşedinţi de companii sau de ţară...
Maternitate
Când Cath Fox a dat naştere unui copil înafara căsătoriei, în 1982, a fost blamată şi condamnată să poarte un stigmat ce nu i-a dat voie să îşi spună punctele de vedere şi care, mai mult, a obligat-o la actul adopţiei.
Azi, aproape jumătate dintre copii sunt născuţi înafara unei căsnicii oficiale, femeile încă rămân însărcinate înainte de 19 ani fără să mai fie o ruşine, iar la polul opus, concomitent, a crescut numărul celor care devin mame între 30 şi 50 de ani.
Da... femeile muncesc mult, dar încă oferă maternităţii importanţa cuvenită şi, dacă arunci o privire prin marile companii, în fiecare an există un număr considerbail de femei în concediul maternal.
Anna Wintour, pe vremea când era editor la British Vogue şi-a permis un concediu de maternitate de doar 4 zile... Ceea ce nu exclude existenţa unui număr mare de femei care stau acasă 2 sau chiar mai mulţi ani, timp în care se dezvoltă pe plan personal, cresc emoţional, dar şi profesional.
Manierele...
Cu timpul, într-un mod uşor bizar, haios şi adorabil, ne-am păstrat manierele, dar le-am adaptat şi pe ele conform lumii exterioare. Am învăţat să stăm la bere cu partenerii noştri bărbaţi, dar am rămas dornice să ni se deschidă uşa înainte să intrăm în maşină sau suntem flatate dacă ne este încă sărutată mâna.
La Jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II- a, prezentatoarea Fearne Cotton şi câtăreaţa Paloma Faith au abordat tonuri uşor zeflemiste, ceea ce nu înseamnă că regina Marii Britanii şi-a pierdut manierele. Nici pe de parte, doar că până şi ea a devenit mai relaxată cu normele de conduită.
Întreţinere corporală
Nu mai e o ruşine să ne epilăm definitiv, cum nu mai este condamnabil să recurgem la operaţii estetice pentru a ne conserva cât mai mult tinereţea. În fiecare an descoperim sau chiar inventăm creme, terapii care să ne ajute să ne prezentăm, în faţa oglinzilor, încrezătoare...
Altădată, pierdeam orice luptă cu ridurile şi ne acceptam o suferinţă prematură sau, în puţinele cazuri fericite, învăţam să îmbătrânim cu zâmbetul pe buze.
Tatuaje
Cine s-ar fi gândit că, în 2012, aproximativ una din trei femei va fi tatuată: Samantha Cameron are un delfin în jurul gleznei, Gwyneth Paltrow un "C" de la Chris pe glezna dreaptă, iar Victoria Beckham un desen ebraic pe spate ce se taduce "Sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu".
Sex
Acum 30 de ani era comun ca o femeie să fie virgină la 20 de ani, astăzi este puţin probabil ca, la 18 ani, o femeie să fie încă virgină.

Cine ar fi prevăzut fenomenul "Fifty Shades of Grey"? Mai mult de 5 milioane de femei au citit romanul, timp în care a crescut considerabil vânzarea jucăriilor sexuale...
 
un material de Bianca Dragomir - one.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...