Se dă următoarea problemă: ai vrea un copil,
dar n-ai cu cine, l-ai face, dar n-ai timp (şi poate spaţiu), ai renunţa la
ambiţii imediate, dar mai amâni un pic. Se cere: introducerea urgentă a
priorităţilor pe lista de valori a sufletului.
M-am
surprins făcând un lucru rău. Mai mult ca sigur locul meu în Rai a devenit
incert, cu mari şanse să fie iremediabil compromis: i-am dat prietenei mele un
sfat periculos. Sau mai degrabă nesabuit. Ori imoral, aventuros,
iresponsabil?... i-am spus răspicat: fă un copil, dă un sens şi
valoare vieţii tale, scapă
de obsesia cu grăsimea de pe burtă, uită de lucrurile superficiale şi rupe-te
de cotidian.
Nu mai ai 25 de ani şi ai împlinit de ceva ani 30... Nu,
nu e încă măritată, dacă asta vreţi să ma întrebaţi, are o relaţie corectă,
însă. Nu, nu are o casă a ei. Stă cu chirie. Are însă cele
mai avantajoase atuuri pe care multe din cele cu verighetă şi act de
proprietate nu le au: job bine platit şi o mamă de cinci stele de profesie
educatoare.
Putem jongla cu aceste bile albe la nesfârşit, putem
folosi regula de trei simpla, putem crea scenarii şi planuri de viitor,
rezultatul oricum o avantajează.
Haideţi să fim sincere: cât de important e un ajutor
când ajungi acasă cu bebe de la maternitate? Când termini alăptatul şi habar nu
ai cu ce să începi diversificarea, când te scurgi de oboseală dupa multe nopţi
nedormite!?!
Sa fim înţelese, nu pentru toate femeile viaţa se
deznoadă şi se prelinge ca un pârâiaş cristalin de munte. Pentru multe dintre
noi soarta nu mai aduce nimic nou, cel puţin în perioada în care ticăitul
ceasului ce numară ovulele sună ca o alarmă.
Admir până la lacrimi smerenia femeilor care-şi
aşteaptă cuminţi ca viaţa să le aşeze acolo unde simt că le e locul, unde ştiu
că ar fi trebuit să fie.
Fix că prietena mea: are vocaţia nevestei, chemarea
maternităţii, toleranţa femeii care crede că ce-i al ei e pus deoparte... dar
n-are perechea cu care să se aşeze liniştită la ale ei şi să uite de politici
bugetare, deadline-uri, bârfe şi diete nesfârşite...
Pe o scară de la 1 la 10, cam cât de grav e păcatul să
faci u copil cu un
bărbat cu care nu eşti cununată nici în faţa preotului nici în faţa ofiţerului?
Cât de tare se supară Divinitatea dacă îndrazneşti s-o iei pe drum singură cu
un prunc în pântece sau în braţe?
Şi aici intervin două chestiuni importante: curajul tau
şi ajutorul exterior. În fond, de tine depinde să poţi să-şi schimbi macazul
atunci când a sosit trenul.
Metafora asta cu trenul ar fi trebuit să fie subtilă,
dar e musai s-o spun pe şleau: copiii sanatoşi şi cu factor mic de risc se fac
până-n 40 de ani, răbdarea şi tinereţea ta de proaspată mama o ai până-n 40 de
ani, emoţiile şi senzaţiile fiecărui nou început au loc atunci când viaţa nu
apucă să te zdruncine, adică până în 40 de ani...
Nu mai amâna, dacă eşti sănătoasă şi-ţi stă în puteri să faci un copil! Nu mai stabili veşnic alte prioritaţi în detrimentul maternităţii.
Nu mai amâna, dacă eşti sănătoasă şi-ţi stă în puteri să faci un copil! Nu mai stabili veşnic alte prioritaţi în detrimentul maternităţii.
Puneţi-mi eticheta de old-fashioned freak, dar eu cred
cu tărie că menirea noastră ca femei e să dăm naştere unor noi vieţi, aşa cum
cred cu tot sufletul ca viaţa unui barbat e înzecit mai uşoară.
Convenţiile şi cutumele societaţii în care orbecăim se
pare că nu ţin cont de numărul colosal de femei singure, nefericite, părăsite
şi minţite josnic. Cu ce e mai presus de tine, mama singură ce eşti, vecina mea care-şi vede bărbatul cinci minute dimineaţa
şi 10 seara, asta dacă se încăpăţânează să se joace cu telecomanda şi să nu
adoarmă după miezul nopţii?
Gândeşte-te bine cât de mult îl mai poţi aştepta pe el
să te ceară de nevastă, în definitiv în joc e soarta ta de om împlinit, nu a
lui.
Daca amână şi tot găseşte scuze legate de bani, timp,
proiecte, spaţiu locativ sau o veşnică şi rebelă copilarie, nu va fi niciodată
pregatit să-ţi asume rolul serios de stâlp şi temelie pentru batrâneţi liniştite împreună. Iar egoismul
are atâtea forme şi maşti, ca a ajuns să ne fie tot mai greu de depistat, ba
începe sa fie contagios...
