Stii,
noi paream c-am (re)inventat iubiea pura, adevarata. La noi parea
perfect totul, in cel mai imperfect context.
Ochii mei atat de
indragostiti de tine vedeau cea mai frumoasa relatie dintre un barbat
si o femeie, cea mai interesanta si mai seducatoare potrivire. Am
ajuns la fel ca toti ceilalti. Raniti, chinuiti, macinati de
intrebari, enervati de reactii…Eram femeia cea mai iubita, asa-mi
spunea sufletul din tine. Erai barbatul cel mai minunat pe care l-am
intalnit vreodata, cu tot ce insemni tu, cu tot ce contii, cu toate
contururile tale perfecte si cu tot interiorul pe care credeam ca-l
stapanesc, ca e al meu, numai al meu. Am ajuns inca o femeie ranita,
dezamagita, speriata de ce urmeaza sa simta…Ai ajuns inca un barbat
banal, care nu poate iubi si care mereu isi dezamageste femeia,
iubind-o dupa ritualul lui de burlac prea multa vreme, laolalta cu
altele.
Ne
moare dragostea asta minunata si nu stiu ce sa fac. Nu mai stiu cine
sa fiu ca sa-ti plac. Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si
schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuinta te
inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat
esti de fapt. Si mult mai putin frumoasa…Nu mai stiu cum ar fi sa
traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar
arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta…
Am
pornit de la nimic, aparent, in starea asta mocirloasa. Dar de fapt,
s-au tot asezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si
dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea.
Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a
femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand
te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu toti prietenii tai
mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala
nevoie. Am fost femeia ta cum nu stiu cate femei au fost ale altui
barbat, refuzand si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut
lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat
de-atatea ori din lumea mea si… m-am trezit singura, nu numai dupa
visul de azi noapte, ci asa, dintr-odata. E atat de aiurea sa nu-l
mai poti crede pe iubitul tau, sa nu mai stii cand iti spune adevarul
si cand te insala, sa nu poti avea masura iubirii lui decat cand ii
esti in brate…
Cred
ca trebuie sa ne alegem finalul. Am tot carpit bucati si la mine se
tot rupe firul asta. Asa-mi doresc sa tina, de-as pune bucati din
mine, la propriu, dar cred ca n-ar fi de ajuns. E ceva in tine care
nu ne lasa sa fim impreuna. E ceva in iubirea ta, care nu seamana cu
a mea. Tu inca n-ai intalnit iubirea vietii tale. Eu, da. De-aici,
poate, desincronizarea.
Esti
minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele, cand ma uit in
urma. Doar ca nu stiu cine esti cand ma uit inainte…Credeam ca tu
esti tot restul vietii mele.
Atat…
de Mihaela Radulescu