Love above all

Povestile frumoase de dragoste, cele in care iubirea este impartasita si pare ca sufletele pereche s-au gasit, nu au intotdeauna un final fericit. Insa, parca ne indeamna sa invatam din ele, deoarece raman in timp si istoria lor ajunge la foarte multi oameni.
Am descoperit recent o astfel de poveste - cea a fotografului Angelo Merendino si a sotiei sale Jen, care s-a luptat ani la rand cu cancerul la san.
Pentru a-i face pe cei din jur sa constientizeze realitatea si duritatea acestei boli, Angelo si-a fotografiat sotia in toate stadiile luptei sale cu cancerul si a creat proiectul The Battle We Didn't Choose.
Cei doi s-au cunoscut in 2005, iar Merendino a stiut din prima clipa in care a vazut-o pe Jen ca ea este aleasa - "In 1951, tatal meu a vazut-o pe mama mea pentru prima oara, iar, in acea seara, el a venit acasa si a spus surorilor sale: "Am gasit-o". Anul acesta ei celebreaza 62 de ani de casatorie, asa ca, atunci cand am vazut-o pe Jen, am stiut ca este real".
In 2008, la un examen de rutina, doctorii i-a descoperit o umflatura la san, iar mai apoi, acestia i-au spus ca o suspecteaza de cancer la san. Asta se intampla la doar cinci luni dupa ce se casatorisera in Central Park, New York.
Jen a trecut printr-o dubla mastectomie, chimioterapie, radiatii si operatii de reconstructie a sanilor, dar, in 2010, cancerul a revenit.
Atunci a fost clipa in care fotograful a simtit ca prietenii si familia nu inteleg cat de serioase sunt lucrurile si s-a apucat sa faca ce stie el mai bine - sa fotografieze.
"Fotografiile mele arata viata noastra de zi cu zi. Ele umanizeaza fata cancerului, pe fata sotiei mele. Arata provocarile, dificultatile, frica, tristetea si singuratatea prin care am trecut, prin care Jennifer a trecut, in timp ce se lupta cu aceasta boala. Dar cel mai important, ele arata dragostea noastra. Aceste fotografii nu ne definesc, dar ne arata pe noi. Cancerul apare in stirile de zi cu zi, insa, poate, prin aceste fotografii, data viitoare cand un pacient cu cancer va fi intrebat cum se simte, pe langa a-l asculta, raspunsul sau poate va fi intampinat cu mai multa intelegere, empatie, grija sincera si ingrijorare", a spus Merendino.
Jen a murit pe 22 decembrie 2011, la cateva zile dupa ce a implinit 40 de ani. In prezent, Angelo lucreaza la o carte si va vorbi despre experienta prin care a trecut la TEDx Talk.
PS: In Romania, 1 din 8 femei este diagnosticata cu cancer la san. Datele INS arata ca, anul trecut, 6000 de romance au fost diagnosticate cu cancer la san, din care 90% au aflat cand erau deja intr-o faza avansata. Mai mult, e bine de stiut si faptul ca in Bucuresti a fost inaugurat un centru de screening, diagnostic si tratament al cancerului de san.
Sursa poveste metropotam.ro , sursa foto aici si aici
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...