Am vrut...


  • Am vrut un băiat care să nu-mi aducă un buchet de trandafiri când ne certăm, ci să rupă o floare de pe stradă într-o zi oarecare şi să mi-o prindă în păr.
  • Am vrut un băiat care să mă gâdile, să mă ciupească, să îmi pună piedică pe stradă în glumă.
  • Am vrut un băiat cu care să pot să merg în parc doar pentru a sta pe o bancă, să meargă în parcul de distracţii şi să se dea cu mine în orice carusel, chiar daca i-ar fi teama.


  • Un băiat care să alerge cu mine prin ploaie fără să-i fie frică că-şi murdăreşte adidaşii de firmă, care să mă ţină de mână, să mă ciufulească, să mă tragă de păr în glumă, să mă muşte.
  • Am vrut un băiat al cărui zâmbet să mă topească. Am vrut un băiat care să mă strângă tare în braţe, care să se uite în ochii mei fără a-mi spune nimic, iar eu să înţeleg totul, care să aibă iniţiativă, să mă conducă atunci când am nevoie.
  • Am vrut un băiat care să mă strângă-n brațe atunci când mă înec în lacrimi și care să mă calmeze așa cum știe mai bine, chiar dacă-i plâng în telefon.


  • Am vrut un băiat care să mă oprească în mijlocul trecerii de pietoni doar că să mă sărute, să danseze cu mine oricât de prost s-ar mişca, cineva care nu mă judecă după aparenţe.
  • Am vrut un băiat pupăcios şi haios, care să mă facă să plâng de la atâta râs.
  • Un băiat care să mă ducă la gară şi să se urce cu mine într-un tren la întâmplare.
  • Am vrut un băiat care îşi doreşte să mă cunoască, care îşi dă seama cât de complicată sunt.


  • Am vrut un băiat care să mă recucerească în fiecare zi, care să asculte o melodie şi să se gândească la mine, care apreciază un curcubeu, care se bucură când e soare. Un băiat căruia îi place mirosul primăverii, care vede dincolo de aparenţe.
  •  Am vrut un băiat care se chinuie să-mi facă clătite indiferent de cât fum ar ieşi în bucătărie.
  • Am vrut un băiat care să mă ţină în braţe noaptea şi să se trezească cu o jumătate de oră mai devreme doar ca să mă vadă dormind, care să mă trezească cu un sărut, care îmi zice atunci când greşesc şi mă ajută să repar ce am stricat.
  • Am vrut un băiat care să nu-mi zică “te iubesc” din prima lună doar ca să mă bage în pat, un băiat care ştie cum să mă împace atunci când sunt supărată.


  • Un băiat care ştie că sunt sensibilă şi mă ceartă când nu am grijă de mine.
  • Un băiat care , în ciuda faptului că ar putea să stea cu mai multe, nu o preferă pe niciuna înafară de mine. 
  • Am vrut un băiat care să înţeleagă că nu îmi place să gătesc singură şi atunci când e acasă să mă ajute, cineva care mă consideră cea mai frumoasă de pe pământ, neţinând cont de defecte.
  •  Am vrut un băiat care să îmi pregătească un ceai fierbinte atunci când sunt răcită, care să mă sărute fără să-i fie teamă că se molipseşte.


  • Am vrut un băiat care înţelege că prietenii sunt importanţi pentru mine, că uneori simt nevoia să ies cu fetele sau cu gaşca la un suc, cineva care dă libertate atât cât să nu mă simt sufocată şi care e gelos cât să simt că ţine la mine.
  • Am vrut un băiat care să înţeleagă atunci când nu am chef să ies din casă, care să vină la mine să-mi ţină companie când e urât afară, să-mi aducă ceva bun.
  • Am vrut un băiat la care să ţin atât de mult încât să nu-mi pese ce maşină conduce sau cu ce tramvai mă duce acasă, pentru care să fiu în stare de orice, care să ştie că îl iubesc fără să îi spun în fiecare zi.
  • Un băiat care să mă întrebe dacă am vrut să fiu soţia lui şi să ne “căsătorim” neoficial.


  • Un băiat care îmi facă cadouri cu valoare sentimentală şi nu de sute de lei, să intre într-un magazin când ne plimbăm şi să-mi cumpere o bomboană.
  •  Am vrut un băiat care să mă alinte, un băiat care să meargă cu mine pe vârful unui munte doar pentru a vedea apusul, care vara la mare să se înghesuie într-un pat de o singură persoană doar ca să poată fi cât mai aproape de mine.
  • Un băiat care să mă poată domina, dar să nu profite de asta.
  • Am vrut un băiat căruia să îi placă să călătorească, care să fie de acord să vină cu mine în cele mai trăznite locuri.


  • Am vrut un băiat care să mă oprească cu un sărut atunci când vorbesc mult şi aiurea.
  • Am vrut un băiat care să mă surprindă mereu cu ceva.
  • Am vrut un băiat care să  se bucure de mine şi să înţeleagă că uneori nu am vrut să fiu mai mult decât un copil.
  • Şi mai ales, am vrut un băiat care  sa stie ca il iubesc fara sa ii spun asta in fiecare zi.

Am vrut...si l-am gasit!

Te iubesc, dragul meu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...