Vi s-a intamplat vreodata sa fiti (in mod obsesiv) intrebati de ce nu va casatoriti, cand erati intr-o relatie mai de durata? Ei bine, mie da, si am aflat ca nu sunt singura. Totusi ma intreb de unde pana unde atata graba? Conteaza atat de mult sa iti pui cat mai rapid inelul ala pe mana? Esti dispus sa o faci chiar asa, cu orice pret, numai ca sa “intri in randul lumii”? Si imi pun intrebarea asta, pentru ca nu mai suntem acu’ un secol, cand femeia era considerata “fata batrana” la 23 de ani daca nu era la casa ei.
Dupa parerea mea, graba strica treaba. Daca acum cateva zeci sau sute de ani lucrurile stateau altfel, pentru ca societatea te forta sa stai maritata, ca-ti convine sau nu, ba chiar parintii te dadeau de nevasta cui le poftea lor inima sau buzunarul, acum nu mai exista nici o constrangere exterioara. Poti sta langa omul ala atat cat ai chef. Nu-ti mai arde, iti poti face oricand bocceluta si pleca in lumea larga, daca asa doresti. Nimeni nu te mai poate obliga sa stai intr-o casnicie in care nu te simti bine. Iata ca libertatea vine si cu mai multa nevoie de responsabilizare. Ori, se pare ca foarte multe persoane traiesc pe tiparul bunicutei, refuzand sa accepte ideea ca trebuie sa isi asume responsabilitati mai mari in cuplu.
De ce spun responsabilitati? Pentru ca trebuie sa iti asumi consecintele propriilor actiuni. Mai concret, daca te arunci intr-o relatie nepotrivita, s-ar putea sa te doara cand dai cu capul de zid. Cand te arunci intr-o casnicie nepotrivita, s-ar putea sa-ti spargi capul. Metaforic vorbind, evident. Si cum poti sti daca va fi potrivita casnicia? Pai, testand relatia. Si cum sa o testezi daca te arunci in etapa finala fara macar sa astepti sa vezi ce se intampla cu ea dupa primul hop? Pentru ca, nu de alta, dar majoritatea relatiilor nu rezista crizei, se rup. Iar casnicia (desi nu am vreuna la activ) am observat ca aduce cu sine destule momente prielnice rupturii. Nu e mai bine sa previi spargerea capului decat sa tratezi plaga?
Filosofia mea in relatii e “grabeste-te incet”. Si, orice ar fi, nu derog de la ea. Asa ca oricat ar insista unii cu intrebarea de baraj: “Nu te mariti”/”Cand te mariti”? raspunsul va fi acelasi. M-oi marita cand o veni momentul, cand oi avea chef si cand ma voi simti confortabil luand o asemenea decizie.
Filosofia mea de grabit incet stabileste si unele etape peste care nu este bine sa sar, cu marjele aferente. Astfel ca inainte de 6 luni de relatie, consider ca inca nu cunosc omul. Si spun asta pentru ca inca nu pica de tot mastile pe care TOTI le purtam. Dupa 6 luni va incepe sa fie mai rau, asa ca e bine sa analizez cat de rau si ce se poate remedia. Pe urma vin crizele, posibile rupturi, iar daca supravietuieste relatia, va deveni mai puternica. Daca nu devine mai puternica o rup/consum eu, inainte sa ma consume ea pe mine.
Dupa ce totul e bine si frumos, presupunand ca am trecut in etapa 2 cu succes, pot incerca hopul mai mare, adica locuitul impreuna. Dar nu 2 zile-3, ci macar un an. De ce nu zic ca ma marit direct? Adica sa sar direct in etapa finala? Pai simplu: unu e omul in afara casei, si cu totul alta e in propriul habitat. Fiecare are propriile tabieturi, obiceiuri, ticuri, tacaneli, pe care le executa numai in intimitate si de care nu doreste sa se debaraseze. Ai nevoie de timp pentru ca el sa se simta suficient de confortabil incat sa inceapa sa le arate. Si atunci trebuie sa te intrebi cat se poate de serios: esti ok cu omul asta langa tine? Dar nu cu el asa, rupt de context, ci cu tot pachetul cu care defileaza. Crezi ca l-ai putea suporta, zi de zi, pentru intreaga ta viata?
Daca raspunsul e “da”, dupa macar un an de testat (si fara a te minti singur) al acestui raspuns, “da”, atunci poate ca esti pregatita sa raspunzi cu “da”, la intrebarea care te duce in etapa 3 si cea din urma, adica “vrei sa te mariti?”. Daca nu procedezi asa, atunci exista foarte mari sanse sa inventezi tu o etapa a 4 a, adica divortul.
Pe de alta parte, eu una nu cred ca cineva pe lumea asta stie 100% ca si-a intalnit jumatatea. Poate are un sentiment pozitiv, poate simte ca este ceea ce-si doreste macar pe termen scurt si mediu, insa pe termen lung nimeni si nimic nu-ti poate oferi garantii. Doar timpul decide cum si in ce directie va evolua si se va schimba fiecare. Tot ce putem noi controla e nivelul de compatibilitate (pe care e bine sa il evaluezi daca nu vrei sa o dai in bara fara drept de apel) si ceea ce decidem sa fim in relatie cu cel de langa noi.
Si nu trebuie sa nu uitam nici o clipa ca a fi intr-o relatie sau o casnicie nu este un bun de capatat, nici o datorie, ci o alegere. Doar pentru ca avem un inel pe deget si o bucata de hartie nu inseamna ca ni se cuvine ceva. Nu ni se cuvine nimic, ni se ofera daca celalat doreste sa ne ofere ceva. In orice moment cineva poate alege altceva. Cu alte cuvinte, dupa parerea mea, casnicia nu aduce nici o schimbare in relatie. Atata timp cat relatie merge, si nu vad de ce nu ar merge casnicia. Daaaar… casnicia poate aduce cu sine mai multe asteptari. Si stim cu totii ce se intampla atunci cand ai asteptari, nu-i asa? Intervine dezamagirea.
Lasati basmele pentru copii, ele nu au nici o legatura cu realitatea. Nu va mai creati scenarii si asteptari nerealiste. Si nu va mai grabiti asa tare, oameni buni, ca tot in tarana ajungem cu totii candva, cu sau fara inele pe deget.
