Aș pleca fără regrete și fără priviri peste umăr departe de oameni, departe de mine.
Aș pleca cu lacrimile sărate șiroindu-mi pe obrajii reci și nu m-aș mai
feri de vânt. De data asta l-aș lăsa să-mi biciuie fața, să-mi
amorțească durerea.
Aș pleca undeva unde liniștea e stăpâna absolută, într-un loc unde să nu-mi aud nici măcar propriile gânduri, nici măcar inima care îmi strigă din piept să mă opresc.
Aș pleca. Pentru o perioadă aș merge într-un loc în care fiecare
dimineață ar fi o sărbătoare a unui eu liber, descătușat de toate
regulile și dorințele celorlalți.
Aș pleca într-o călătorie spre nicăieri, cu un bagaj gol și ușor, căci sufletul e oricum prea plin și prea greu.
Aș pleca înapoi spre copilărie, dar drumul e cu sens unic și nu am voie să dau cu spatele.
Aș pleca oriunde și nicăieri în căutarea mea, cu speranța că mă voi regăsi mai puternică și mai curajoasă decât atunci când am reușit să mă pierd.
Aș pleca oriunde, nicăieri, numai să mă întorc cu sufletul mai ușor…
de Iustina Talea, Momente in viata
