Am trait si n-am stiut ?



Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

Versuri scrise la intrarea în biserica
de la Sadinca, judeţul Sibiu

La multi ani, copilarie !

 La mulţi ani copilărie
cu cireşe la urechi
cântecul tău reînvie
amintirile mai vechi

La mulţi ani copilărie
cu prinţese din poveşti
visul tău iar ne îmbie
să zburăm pe căi celeşti

La mulţi ani copilărie
cu baloane de săpun
jocul tău e reverie
toate grijile apun

La mulţi ani copilărie
cu ochi veseli, râs zglobiu
cine astăzi nu te ştie
are sufletul pustiu...

Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.   ( Eugene Ionesco )

Copilăria e taina dezvăluirii viitorului.   ( Grigore Vieru )

Copilăria este inima tuturor vârstelor.   ( Lucian Blaga )

 


Copilărie…

am păstrat zâmbetul tău…

şi, bine e, nu-mi pare rău,

îmi ţii de cald şi-acum

cât Cerul, chiar şi din album…

 

 

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin... Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...

 

 

Azi, e Ziua lor, a copiilor din lumea-ntreagă… şi-a noastră, a celor ce nu vrem să rămânem datori, copiilor ce-am fost şi… ne zâmbim zâmbetul, zâmbind, împreună cu ei, copiii ! La Mulţi Ani, copii ! La Mulţi Ani, copilărie !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...